Sercan, inca indragostita de trandafirii lui SOV

Emilia Sercan. Sefa departamentului de investigatii la EvZ in 2005, cind am ajuns eu acolo. Deci si sefa mea, din septembrie 2005 pina in iulie 2006, cind am parasit EvZ pentru „Academia Catavencu”. Nu-i discut Emiliei calitatile profesionale, care nu ma intereseaza. Dar imi amintesc foarte clar ca avea o pasiune pentru subiectele privitoare la Sorin Ovidiu Vintu. Morbida, aproape. Sigur, gusturile femeii la barbati nu se discuta, deci nu comentez. Totusi, inca imi amintesc fapte. Sa va povestesc una din ele: era in toamna lui 2005. Nu mai tin minte ziua, dar stiu ca era chiar ziua Emiliei. Sau ziua lui Vintu. Cu ocazia asta, pisicher, Vintu, i-a trimis Emiliei trandafiri si niste sticle cu vin, pe care le-a lasat la intrarea in redactia EvZ din Pipera. Reactia Emiliei a fost: sufocare, uluire, congestionare brusca, preludiul unui atac de cord si altele asemenea. Dupa ce si-a revenit, Emilia a decis: nu avea sa se minjeasca cu darurile lui Vintu, ii va inapoia acestuia si florile si vinul. S-a urcat intr-o masina a redactiei, a zburat pina pe strada Paris, la vila mogulului si a lasat la poarta ofrandele. Apoi s-a intors in redactie si a facut un tur de onoare. Invinsese! Ramasese curata, nu acceptase nimic de la SOV, nici macar flori!

In aceeasi perioada (sau poate la inceputul lui 2006), Emilia a refuzat mai multe oferte venite de la „Cotidianul”. De la „Cotidianul” lui SOV, desigur. Le-a refuzat pe toate. Argumentul? Suprem: ea nu-si vinde virginitatea jurnalistic-deontologica pentru a lucra la Vintu, despre care scria articole in rafala.

In iulie 2006, am parasit redactia EvZ. Si am uitat de Emilia. Pina cind, prin 2008, parca, ceva mi-a amintit de ea: un comunicat de presa al Realitatea-Catavencu, in care se vorbea de o achizitie jurnalistica de prestigiu. Da, Emilia Sercan acceptase oferta trustului lui Vintu de a pune pe picioare un departament de investigatii. Tocmai ea, cea care refuzase cu doi ani se ceva inainte trandafirii lui Vintu. Vorba aia: pe femeie sa nu o lovesti nici cu o floare, dar poti sa o abuzezi cit vrei cu un teanc de mii de euroi lunar, sa nu i se aplece de la deflorarea independentei deontologic-jurnalistice.

Apoi am uitat iar de Emilia. Pina ieri, cind, devenita intre timp bloggerita, Emilia a oferit o noua mostra de jurnalism.

Emilia, cum spuneam si mai sus: pasiunile tale morbide pentru anumiti barbati nu ma intereseaza, dar as vrea sa te atentionez ca e posibil sa suferi de complexul sovian si sa vezi mina aia care-ti dadea tie teancuri de mii de euroi lunar peste tot, chiar daca ea nu exista.

Apoi, draga Emilia, Mircea Toma a fost invitat sa se alature demersului redactiei Catavencu de a parasi trustul (si a acceptat), nu a initiat el miscarea si nici nu o conduce. Doar s-a alaturat acestei miscari si o sustine.

Cit despre relatia lui Toma cu SOV, daca stii mai multe, nu te sfii, lumineaza-ne. Apoi spune-ne ceva si despre relatia ta cu SOV. Sau macar despre dobinda pe care o iei lunar din banii incasati de la mogulul cel rau care iti bintuie fanteziile virtuale.

11 răspunsuri to “Sercan, inca indragostita de trandafirii lui SOV”

  1. Cristian Says:

    Mircea Toma, acest Miron Cozma al jurnaliştilor!

  2. Emilia Sercan sau pasiunea morbida pentru mogulul de presa care da salar motivant | Urban Iulian Says:

    […] teancuri de mii de euroi lunar peste tot, chiar daca ea nu exista. Cititi un material genial aici : https://prisacariu.wordpress.com/2010/03/05/sercan-inca-indragostita-de-trandafirii-lui-sov/ Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : […]

  3. alex Says:

    mama, mama ! ce frumos ai zis-o pe final

  4. VanGhelie Says:

    nu trebuia sa-l luati pe Mircea Toma. fresh start nu se face cu braduti odorizanti pe deget

  5. MaxPeter Says:

    Ia spalati-va voi, fetelor, mizeriile in public, ca da bine la breasla…

  6. Mihai Says:

    „Timabila” a ajuns la Realitatea tv cu un salariu de 17 mii de euro. E adevarat, ajustat intre timp. Ajustat nu degeaba. Isi aminteste cineva vreo investigatie produsa sau macar coordonata de Emilia Sercan la Realitatea? Eu unul chiar am urmarit si va zic, nici una! Sau poate o memorabila ancheta realizata cu camera ascunsa intr-un liceu. Spaga la bac. Intervievatul : un licean. Invinuitul: lipsea cu desavarsire, pentru ca baiatul oricum nu zicea nimic concret. Era primul material, mult asteptat, pregatit de proaspata sefa de la investigatii. Pentru ca sectia nu producea nimic s-a evaporat repejor. Iar oamenii din subordinea Emiliei au fost mutati pe la alte departamente.

  7. Victor Roncea Says:

    🙂

  8. Constantin Teodorescu Says:

    N-am ştiut cum să trimit altfel un mesaj, sper ca acesta să ajungă să fie moderat!

    Posibil material pentru blogul dumneavoastră, dacă vă place ce vedeţi, bineînţeles : http://brailateo.blogspot.com/2009/03/concerte-mozart-rocks.html

    Cu mulţumiri,
    Teo

  9. samka Says:

    nu te supara, iti inteleg punctul de vedere (nu si inversunarea), insa ipoteza de pe blogul emiliei mi se pare cu cateva procente mai veridica decat cea cu puseul de deontologie care v-a platit fulgeratoriu. parerea mea.

Lasă un comentariu