Unde-a ajuns săracu’ Boc…

Să fure microfoane de la reporterițe, acolo a ajuns. Păi, nu era mai bine în campanie, cînd plătea ca să nu i se pună microfoanele alea în față? Și nu numai el, să ne înțelegem, ci și ăilalți, de la alelalte partide. Culmea e că totul e cît se poate de democratic: șpaga din campanie a funcționat doar la unii, adică a avut efect numai în cazul celor care au cîștigat alegerile, în timp ce ăia din opoziție se chinuie să camufleze sumele alea de “publicitate electorală” prin bugete ca să nu dea prost la Autoritatea Electorală Permanentă.

Nu am înțeles nici inflamarea CTP-ului, care compară gestul lui Boc cu ocuparea televiziunii în ’89. Păi, dacă era așa, nu-l vedeam acum pe Răzvan Dumitrescu făcîndu-și autocritica în fața poporului și dîndu-l pe SOV în gît, că l-a forțat să mănînce praf de rahat stelar pe niște sume astronomice, în timpul celor două ore (ale lui, ale lui Dumitrescu) de program zilnic?

Mă repet, poate nu m-am făcut înțeles, pe undeva: periculos nu e cînd Boc smulge un microfon, ci cînd Boc (sau orice altul aflat la putere) nu e nevoit să facă asta. Pentru că asta înseamnă că lesa purtătorului de microfon e destul de scurtă. Dar nu e cazul acum.